
Localitatea este așezată pe valea Târnavei Mici, la poalele
Munților Gurghiului, în depresiunea Praid la 525 m altitudine
(masivul de sare atinge 580 m înălțime).
Baza de tratament din Salina Praid
se află la o adâncime de 120 m de la suprafață. Pe o distanță de
1250 m, de la intrare până la baza de tratament, transportul
persoanelor se face cu autobusele. Sălile din subteran sunt dotate cu:
sistem de iluminat, galerie de artă în sare (sculpturi, picturi),
terenuri de joacă pentru copii, capela ecumenică, un muzeu al
mineritului, expoziție fotografică, mese de ping-pong, toate acestea
având menirea de a oferi recreere pentru pacienții care conform
recomandării medicale trebuie să petreacă aici patru ore zilnic.
Bufetul din salina vine în întămpinarea vizitatorilor,
asigurându-le în orice moment un ceai din plante medicinale
sau o cafea fierbinte, alături de o gustare întotdeauna
binevenită.
Tratamentul de speleoterapie și climatoterapie
cuprinde practic inhalarea aerului din mina, fiind foarte util in cazul
bolilor căilor respiratorii (boli astmatice, bronsitice si alergice).
În timpul petrecut în subteran se recomandă și gimnastică
condusă de un cadru specializat, plimbări și dozarea efortului fizic.
Rezervația naturală Canionul de sare (Sóhát)
se află în apropiere de Praid și constă dintr-un canion creat de
apele râului Corund. Canionul este încadrat de versanți
abrupți și adăpostește specii vegetale adaptate solului cu salinitate
ridicată.
Ștrandul
- Baza de agrement/ tratament se află în apropierea intrării
în mina de sare, la aproximativ 200 m, oferind 2 bazine
exterioare (pentru adulți și copii) cu apă sarată, dotate cu vestiare,
dușuri, locuri pentru plajă, bar și fast-food cu terasă de vară.
Ștrandul Praid cu suprafața de 1200 mp se alimentează cu apă sărată
dintr-un puț cu o adâncime de 1200 m. În clădirea
ștrandului 28 de văni cu apă încălzită cu efect calmant, așteaptă
clienții în perioada 1 iunie-15 octombrie pentru cure de 10-14
zile.
Ruinele cetății RABSONNÉ (6 km de la Praid):
Aflată la 13 km de centrul Praidului, pe drumul spre Gheorgheni, vechea
cetate secuiască impresionează turiștii cu câteva ruine parțial
conservate, dar mai ales cu peisajul deosebit, dominat de păduri de
foioase, care o înconjoară.
De la Praid:
Sovata- 6 km
Corund (ceramica populară)- 8 km
Odorheiu Seciuiesc- 38 km